Ştirea zilei

Grupul Realitatea-Caţavencu solicită Preşedinţiei României organizarea unei conferinţe de presă în care Traian Băsescu să argumenteze "acuzaţiile deosebit de grave" pe care le-a adus presei în general şi, în acest context, instituţiei conduse de Sorin Ovidiu Vântu.





"În cazul în care Preşedintele României are dubii sau informaţii referitoare la corectitudinea prestaţiei profesionale a jurnaliştilor Grupului Realitatea-Caţavencu, îi solicităm să le facă publice. În caz contrar, considerăm că este obligatoriu ca Preşedintele să revină asupra declaraţiei sale iniţiale", se mai arată în solicitarea trustului condus de Sorin Ovidiu Vântu.

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat vineri mai multe trusturi de presă din Romania de atacuri la adresa sa şi a membrilor familiei sale. Simbata presedintele Romaniei a revenit asupra subiectului spunind ca “stapinii tonomatelor pe euro“ (adica trusturile de presa detinute de Sorin Ovidiu Vintu, Dan Voiculescu, Adrian Sirbu si TVR) ar dori sa dobindeasca controlul asupra institutiilor statului.