Ştirea zilei

Preşedintele Parlamentului moldovean Marian Lupu a respins invitaţia fostului consilier prezidenţial Sergiu Mocanu să părăsească Partidului Comuniştilor şi să i se alăture în mişcarea Acţiunea Populară din opoziţie. Marian Lupu a spus, citat de Moldpres, că “s-a obişnuit să gândească cu propriul cap” şi nu are nevoie de sugestii de la alţii cum să procedeze.

Moldpres precizează că preşedintele Vladimir Voronin a spus recent despre Marian Lupu, care face parte din Comitetul Central al Partidului Comuniştilor, că acesta este şi va râmâne alături de partid.