Sofia: noi asasinate ale crimei organizate

Ministrul de externe al Bulgariei, Ivailo Kalfin a declarat la Atena că ţara sa este decisă să combată crima organizată. Declaraţia survine la o zi după cererea Uniunii Europene ca Sofia să ia măsuri după asasinarea în ultimele două zile a unor personalităţi proeminente din sfera economică şi a jurnalismului de investigaţie.

Duminică, la Sofia a fost omorît şeful unei întreprinderi din domeniul nuclear, iar o zi mai tîrziu, a fost împuşcat in cap, autorul unei cărţi despre mafia bulgară.

Din 2001 pînă în prezent în Bulgaria au fost înregistrate peste 150 de asasinate atribuite crimei organizate.