Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: prezenţa icoanelor în şcoli este legală

Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind menţinerea icoanelor în şcoli este firească şi în concordanţă cu spiritul european, CEDO apreciind că în cazuri de acest gen doar comunitatea poate lua o decizie, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că prezenţa icoanelor în şcoli este legală, admiţând recursul Ministerului Educaţiei la decizia instanţei inferioare, care a menţinut recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de scoatere a simbolurilor religioase din unităţile de învăţământ

Decizia instanţei supreme este definitivă.