Raportul Comisiei Europene privind evoluţia justiţiei în România va fi adoptat la 23 iulie

Comisia Europeană intenţionează să adopte la 23 iulie raportul privind mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei în România, a declarat pentru agentia MEDIAFAX, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Raportul intermediar publicat de Comisie la începutul lunii februarie a notat activitatea pozitivă a Directiei Nationale Anticoruptie, a menţionat că o nouă conducere a CSM a fost aleasă în ianuarie, iar organizarea Consiliului a fost "consolidată" . Raportul arata ca, deşi cadrul legislativ pentru Agentia Nationala de Integritate a fost adoptat, aceasta nu e funcţională.

Chiar astazi, agentia anunta ca inca 33 de inspectori ai agentiei vor depune juramintul la 17 iunie.

Documentul preliminar al Comisiei Europene aprecia unele succese dar avertiza că, în cazul în care vor fi adoptate modificările propuse la Codul de Procedură Penală acestea "ar afecta substanţial negativ eficienţa anchetelor penale în România în general" precum şi anchetele comune cu alte state membre UE.

O echipă de experţi ai CE s-a aflat în România la sfârşitul lunii mai pentru o misiune de evaluare, în cursul căreia au avut loc întrevederi cu oficiali ANI, CSM, DNA şi ai Ministerului Justiţiei.