Procesul ziaristului irakian care a aruncat cu pantofi în George Bush va începe la 31 decembrie

Procesul ziaristului irakian care a aruncat cu pantofi în preşedintele Statelor Unite va începe săptămâna viitoare, la 31 decembrie. Data a fost comunicată presei de judecătorul care investighează incidentul.

Jurnalistul Muntazer al Zaidi este acuzat de „agresiune împotriva unui şef de stat străin aflat în vizită oficială”.

Al Zaidi a aruncat cu pantofi în direcţia lui George Bush la o conferinţă de presă pe data de 14 decembrie la Bagdad. De atunci, în Irak şi în alte ţări au avut loc demonstraţii de sprijin pentru al Zaidi.