La începutul acestei luni, pe scenele mari și mai mici ale lunii, a fost serbată aniversarea a două sute de ani de la nașterea unui compozitor extrem de popular, Felix Mendelssohn.
Un copil și tînăr minune, comparat la vremea sa cu Mozart și care abia trecut de 15 ani compunea un faimos Octet și o la fel de faimoasă uvertură, la shakespereanul “Vis al unei nopți de vară”. Până la vîrsta de 38 de ani, cînd murea în urma unei succesiuni de atacuri cerebrale, Mendelssohn a compus lucrări ce i-au adus peste timpuri admirația și popularitatea, așa cum sînt Concertul de vioară, simfoniile “Italiana” și ‘Scoțiana”, diverse uverturi, cvartete sau muzica incidentală la piese de teatru shakesperiene.
Aniversările de luna aceasta au prilejuit și punerea în evidență de către o organizație purtînd numele Proiectul Mendelssohn, a unui catalog de opere necunoscute, majoritatea lor lucrări de tinerețe, de un deosebit farmec, cum este o Sonată de pian în fa minor sau 12 fugi pentru cvartet de coarde. Cercetările făcute de-a lungul a peste un deceniu semnalează că dintr-un catalog de peste 700 de compoziții, aproximativ o treime, circa 250 de partituri, au rămas practic necunoscute, nepublicate și stocate, după aventuri, în depozitele a numeroase librării muzicale din lume, de la Moscova pînă la Washington și în Australia.
La vremea sa Mendelssohn, evreu care s-a convertit la creștinism de tînăr a fost iubit și serbat pentru talentul și inițiativele sale, iar lui i se datorează modalitatea modernă de a dirija programe de concert așa cum le cunoaștem astăzi, readucerea în actualitate a unor compozitori ca Bach și Mozart sau constituirea Conservatorului de muzică de la Leipzig. Autor al unor mari oratorii după model haendelian, Mendelssohn a fost considerat la vremea sa un soi de compozitor național invitat, în Marea Britanie.
După moarte, opiniile despre el au devenit divergente. Hector Berlioz se plîngea, de exemplu, că ar fi fost “prea atras de moarte”, în timp de Heinrich Heine îi lua în batjocură ceea ce numea “foarte serioasa lui lipsă de seriozitate”. Spre 1900, amintește un istoric al muzicii Mendelssohn era considerat un soi de relicvă al erelor Bidermeier și victoriană, un reprezentant al cultul burghez al confortului.
Intre atacurile suferite de Mendelssohn cel mai dezagreabil și cu consecințe pe termen lung a fost cel lansat de Wagner. In 1850, într-un pamflet de tristă memorie, “Judaismul în muzică”, Wagner îl asimila unor entități evreiește nocive ce ar fi infestat trupul artei germane, chemînd implicit la suprimarea lor. Naziștii au preluat peste timp îndemnul, interzicîndu-i muzica și distrugîndu-i monumentele începînd de la mijlocul anilor 30. In acel timp, partiturile depozitate la Biblioteca de stat prusiană, de la Berlin, au fost trimise de admiratorii compozitorului, în Polonia, pentru a fi salvate de la distrugere. Odată cu extinderea nazismului și atacul împotriva Poloniei, partiturile au fost încă odată transportate, de data aceasta în diverse colțuri ale lumii. “Proiectul Mendelssohn”, organizația amintită, s-a străduit să le regăsească și să le reunească anul acesta cu prilejul aniversării celor 200 de ani de la nașterea compozitorului. Un gest de restituire a operei unui mare compozitor.
Aniversările de luna aceasta au prilejuit și punerea în evidență de către o organizație purtînd numele Proiectul Mendelssohn, a unui catalog de opere necunoscute, majoritatea lor lucrări de tinerețe, de un deosebit farmec, cum este o Sonată de pian în fa minor sau 12 fugi pentru cvartet de coarde. Cercetările făcute de-a lungul a peste un deceniu semnalează că dintr-un catalog de peste 700 de compoziții, aproximativ o treime, circa 250 de partituri, au rămas practic necunoscute, nepublicate și stocate, după aventuri, în depozitele a numeroase librării muzicale din lume, de la Moscova pînă la Washington și în Australia.
La vremea sa Mendelssohn, evreu care s-a convertit la creștinism de tînăr a fost iubit și serbat pentru talentul și inițiativele sale, iar lui i se datorează modalitatea modernă de a dirija programe de concert așa cum le cunoaștem astăzi, readucerea în actualitate a unor compozitori ca Bach și Mozart sau constituirea Conservatorului de muzică de la Leipzig. Autor al unor mari oratorii după model haendelian, Mendelssohn a fost considerat la vremea sa un soi de compozitor național invitat, în Marea Britanie.
După moarte, opiniile despre el au devenit divergente. Hector Berlioz se plîngea, de exemplu, că ar fi fost “prea atras de moarte”, în timp de Heinrich Heine îi lua în batjocură ceea ce numea “foarte serioasa lui lipsă de seriozitate”. Spre 1900, amintește un istoric al muzicii Mendelssohn era considerat un soi de relicvă al erelor Bidermeier și victoriană, un reprezentant al cultul burghez al confortului.
Intre atacurile suferite de Mendelssohn cel mai dezagreabil și cu consecințe pe termen lung a fost cel lansat de Wagner. In 1850, într-un pamflet de tristă memorie, “Judaismul în muzică”, Wagner îl asimila unor entități evreiește nocive ce ar fi infestat trupul artei germane, chemînd implicit la suprimarea lor. Naziștii au preluat peste timp îndemnul, interzicîndu-i muzica și distrugîndu-i monumentele începînd de la mijlocul anilor 30. In acel timp, partiturile depozitate la Biblioteca de stat prusiană, de la Berlin, au fost trimise de admiratorii compozitorului, în Polonia, pentru a fi salvate de la distrugere. Odată cu extinderea nazismului și atacul împotriva Poloniei, partiturile au fost încă odată transportate, de data aceasta în diverse colțuri ale lumii. “Proiectul Mendelssohn”, organizația amintită, s-a străduit să le regăsească și să le reunească anul acesta cu prilejul aniversării celor 200 de ani de la nașterea compozitorului. Un gest de restituire a operei unui mare compozitor.