Londra confirmă ciocnirea în apele Atlanticului a unui submarin britanic cu unul francez

Şeful forţelor navale regale din Marea Britanie a confirmat că două submarine atomice, unul britanic şi unul francez, s-au tamponat în Oceanul Atlantic luna aceasta. Amiralul Jonathon Band a declarat că securitatea nucleară nu a fost periclitată.

Un purtător de cuvânt al flotei franceze a declarat că ambele submarine se aflau în misiuni de patrulare de rutină.

Presa britanică scrie că cele două nave, avînd rachete nucleare la bord, au fost grav avariate în urma ciocnirii produse pe 3 sau 4 februarie.