Ministrul de externe german confirmă relatările că România încearcă să obţină un credit FMI

Potrivit agenţiei Reuter, ministrul de externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a confirmat faptul că România poartă discuţii cu Fondul Monetar Internaţional pentru un împrumut. Vorbind la Berlin după o întâlnire cu colegul său din România, Cristian Diaconescu, Steinmeier a spus că speră ca negocierile Bucureştiului cu FMI să fie încununate de succes.

România, una din pieţele importante pentru firmele germane, ar putea deveni a treia ţară din Uniunea Europeană, după Ungaria şi Letonia, care cere ajutorul FMI pentru a-şi rezolva deficitul bugetar.