Demonstrații ale opoziției așteptate în Georgia

La Tbilisi se aşteaptă astăzi demonstraţii de masă împotriva preşedintelui Mihail Saakaşvili. Opoziţia planifică să protesteze zilnic până când va obţine demisia lui Saakaşvili, acuzat că a falsificat alegerile de la începutul lui 2008, când a obţinut un al doilea mandat, după ce curmase cu forţa un protest antiguvernamental în noiembrie 2007. Analiştii cred că poziţia preşedintelui georgian este cu mult mai slabă acum, în urma războiului cu Rusia din august trecut când Moscova a înfrânt ofensiva georgiană pentru recăpătarea controlului în republica separatistă Osetia de Sud.