O premieră controversată a operei lui Saint-Saëns la Anvers
Artă și politică a fost tema unei mese rotunde fierbinți desfășurate zilele trecute la Anvers, în Belgia, prilejuită de o temă mai puțin obișnuită. Masa rotundă, la care au fost prezenți un regizor belgian, un om politic flamand, membru al Parlamentului European, un moderator de televiziune local și un critic de la cotidianul New York Times, a luat în discuție opera lui Saint-Saens, Samson și Dalila, pusă în scenă la opera din Anvers de un regizor la modă israelian, Omri Nitzan, secondat de Amir Nizar Zuabi, un regizor palestinian.
Nu este pentru prima dată cînd o punere în scenă de operă stîrnește controverse și proteste de amploare, dar în cazul de la Anvers se pare că regizorii au depășit limitele în general admise. Pînă și pentru un om politic din spectrul extrem, de dreapta, cunoscut pentru pozițiile sale antimusulmane, Geert Wilders, producția operei din Anvers ar constitui, citez, o celebrare a „uciderii în masă” a evreilor.
Libretul operei lui Saint-Saëns nu are nimic provocator în sine, fiind bazat pe o istorie biblică mai degrabă melodramatică, relatînd istoria evreilor din Gaza sub ocupația filistinilor și care, grație lui Samson, se răscoală pentru a fi supuși din nou, după ce Dalila, iubita filistină a eroului, îl trădează. Opera se încheie cu o celebrare a victoriei filistinilor într-un templu păgîn, în care își bat joc de Samson, între timp orb și cu părul care îi dădea forța, pierdut. Samson cere ajutorul celest pentru o ultimă oară, să-l ajute să dărîme pilonii templului, care se prăbușește peste dușmanii lui și el însuși.
Cei doi regizori nu par să fi cugetat îndelung pentru a transfera și transforma intriga operei. Ei i-au transformat pur și simplu pe evrei în palestinieni, pe filistini în israelieni, iar pe Samson într-un atacator sinucigaș ce detonează o încărcătură de dinamită în finalul operei. Provocarea merge mai departe, regizorii punîndu-i pe evrei să danseze, călcîndu-i în picioare pe palestinienii înrobiți. Slujitoarele Dalilei, în desuuri roșii, cu picioarele în aer, o ajută să-l seducă pe Samson. Samson și Dalila și fac curte îndreptînd unul spre altul un pistol, iar ca totul să fie mai picant, între ghilimele, tineri soldați israelieni umilesc palestinieni și împușcă un copil palestinian, gest ce apare de-a lungul operei ca un leit-motiv. Se adaugă o bacanală finală cu soldați dansînd în orgie, cu gesturi obscene făcute cu puștile lor.
Scena finală a depășit pînă și puterea de acceptare a unui public de obicei politicos, iar asupra corpului de balet și a regizorilor s-au revărsat huiduieli, chiar dacă în timpul operei s-au putut auzi și ceva aplauze generoase. Criticul de la New York Times comenta ulterior că “aceasta este Europa occidentală și că o asemenea producție de operă ar fi de neimaginat la New York sau Washington. Partizanatul politic este evident și chiar dacă – recuoaște el – arta este în ultimă instanță și o expresie a politicului, politicul nu poate deveni scopul final al artei.
Ambii regizori s-au apărat la masa rotundă ce a precedat premiera susținînd că arta politică solicită convingeri puternice și că miturile și istoriile biblice ar furniza lentile utile pentru a vedea mai clar problemele de astăzi. Dar, din nou, totul are o limită și, s-a repetat cu acel prilej, este un exercițiu primejdios să stîrnești anti-semitismul și cu mijloacele artei.
Nu este pentru prima dată cînd o punere în scenă de operă stîrnește controverse și proteste de amploare, dar în cazul de la Anvers se pare că regizorii au depășit limitele în general admise. Pînă și pentru un om politic din spectrul extrem, de dreapta, cunoscut pentru pozițiile sale antimusulmane, Geert Wilders, producția operei din Anvers ar constitui, citez, o celebrare a „uciderii în masă” a evreilor.
Libretul operei lui Saint-Saëns nu are nimic provocator în sine, fiind bazat pe o istorie biblică mai degrabă melodramatică, relatînd istoria evreilor din Gaza sub ocupația filistinilor și care, grație lui Samson, se răscoală pentru a fi supuși din nou, după ce Dalila, iubita filistină a eroului, îl trădează. Opera se încheie cu o celebrare a victoriei filistinilor într-un templu păgîn, în care își bat joc de Samson, între timp orb și cu părul care îi dădea forța, pierdut. Samson cere ajutorul celest pentru o ultimă oară, să-l ajute să dărîme pilonii templului, care se prăbușește peste dușmanii lui și el însuși.
Cei doi regizori nu par să fi cugetat îndelung pentru a transfera și transforma intriga operei. Ei i-au transformat pur și simplu pe evrei în palestinieni, pe filistini în israelieni, iar pe Samson într-un atacator sinucigaș ce detonează o încărcătură de dinamită în finalul operei. Provocarea merge mai departe, regizorii punîndu-i pe evrei să danseze, călcîndu-i în picioare pe palestinienii înrobiți. Slujitoarele Dalilei, în desuuri roșii, cu picioarele în aer, o ajută să-l seducă pe Samson. Samson și Dalila și fac curte îndreptînd unul spre altul un pistol, iar ca totul să fie mai picant, între ghilimele, tineri soldați israelieni umilesc palestinieni și împușcă un copil palestinian, gest ce apare de-a lungul operei ca un leit-motiv. Se adaugă o bacanală finală cu soldați dansînd în orgie, cu gesturi obscene făcute cu puștile lor.
Scena finală a depășit pînă și puterea de acceptare a unui public de obicei politicos, iar asupra corpului de balet și a regizorilor s-au revărsat huiduieli, chiar dacă în timpul operei s-au putut auzi și ceva aplauze generoase. Criticul de la New York Times comenta ulterior că “aceasta este Europa occidentală și că o asemenea producție de operă ar fi de neimaginat la New York sau Washington. Partizanatul politic este evident și chiar dacă – recuoaște el – arta este în ultimă instanță și o expresie a politicului, politicul nu poate deveni scopul final al artei.
Ambii regizori s-au apărat la masa rotundă ce a precedat premiera susținînd că arta politică solicită convingeri puternice și că miturile și istoriile biblice ar furniza lentile utile pentru a vedea mai clar problemele de astăzi. Dar, din nou, totul are o limită și, s-a repetat cu acel prilej, este un exercițiu primejdios să stîrnești anti-semitismul și cu mijloacele artei.