Islamabad: Richard Holbrooke conferă cu liderii pakistanezi

Reprezentantul special al Statelor Unite pentru Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke va avea astăzi convorbiri cu liderii pakistanezi la Islamabad. Holbrooke se va întâlni de asemenea cu comandantul trupelor pakistaneze, generalul Aşfat Kaiani, cu care va discuta despre ofensiva împotriva Talibanilor din valea Swat.

Joi, emisarul american a vizitat o tabără de refugiaţi care găzduieşte o parte din cele două milioane şi jumătate de persoane alungate de lupte de la casele lor.