Explozie într-o mină din regiunea Doneţk

Agenţiile de ştiri din Ucraina relatează că o explozie la o mină de cărbuni a ucis astăzi cel puţin doi mineri, iar alţi 12 sunt încă dispăruţi. Accidentul s-a produs la mina Skochinski, din regiunea Doneţkului.

Potrivit presei ucrainine, 40 de mineri aflaţi în subteran în momentul accidentului au ieşit la suprafaţă cu bine.

AP notează că echipamentul învechit şi nerespectarea normelor de protecţie fac ca asemenea accidente să fie destul de frecvente în Ucraina. Oficialii spun că pentru fiecare milion de tone de cărbune scos din subteran mor trei mineri.