Majoritatea cazurilor de fraudă se înregistrează în agricultură
Bulgaria a ocupat primul loc în clasamentul serviciului european antifraudă OLAF. În finele lui 2008 la sud de Dunare au fost urmărite 42 de cazuri de delapidări. În țări mult mai mari, precum Germania și Marea Britanie, cazurile sînt 21 și respectiv 22. Pe locul doi se află Italia cu 41. Din acest grup face parte și România cu un număr de cazuri de două ori mai mic la o populație de trei ori mai mare decît cea a Bulgariei. În decurs de un singur an Bulgaria și-a deteriorat într-un mod simțitor performanțele. În acest an din 350 de anchete OLAF 74 sint cu participare bulgară.
Cel mai mare este numărul de cazuri în agricultura – 23. La România sînt numai 5. Mașini agricole de mînă a două au fost prezentate drept tehnică nouă, au fost falsificate documente care au dus la pierderea a 80 de milioane de euro fonduri europene.
Franz Herman Bruner, directorul general al serviciului european antifrauda – OLAF, a cerut aplicarea unor sentințe severe în cazurile de deturnare de fonduri în Bulgaria. El a salutat schimbările ce au avut loc în ultimele luni și a apreciat pozitiv activitatea viceprim-ministrului Meglena Plugcieva. Sînt însă necesare rezultate atît în cea ce privește procedura penală cît și în recuperarea subvențiilor, obținute prin corupție și fraudă.
Veriga cea mai slabă continuă să fie nu anchetarea ci faza judiciară. Audierea celor mai importante cazuri întărzie – fapt care a dus la înghețarea unor fonduri în valoare de sute de milioane de euro destinate agriculturii și proiectelor de infrastructură. Un dosar de zeci de milioane a fost blocat de faptul că unul din acuzați a candidat în ultimele alegeri parlamentare. Aceasta reprezintă un motiv de îngrijorare ca și înaltul grad de politizare a administrației. „Cînd avem de a face cu un șef de departament cu șase adjuncți din diferite partide nu putem spune că administrația este bună”, a spus Franz Herman Bruner.
Viitorul prim-ministru Boiko Borisov a cerut ieri procuraturii să pună capăt în următoarele 6 luni fraudelor cu fonduri europene aplicînd măsuri de prevenire.