Un hatman celebru la răscrucea drumurilor ruso-ucrainene
Iubitorilor de artă numele lui Ivan Mazepa le este în general binecunoscut. Pușkin a scris un poem despre el, Ceaikovsky i-a dedicat o operă, Franz Liszt un poem simfonic, Byron și Victor Hugo l-au imortalizat în versurile lor, iar Géricault l-a pictat într-o scenă istorică, gol, legat de un cal. Ivan Mazepa, celebru hatman al cazacilor din Ucraina, născut spre 1639 și mort la 28 august 1709, este astăzi, la împlinirea a 300 de ani de la bătălia de la Poltava, obiectul unei alte bătălii, istorice și ideologice.
Cei care se confruntă sînt oamenii politici și ideologii din Ucraina și Rusia. Pentru cei dintîi, Mazepa este un precursor și un luptător pentru independența Ucrainei, iar patrioții ucrainieni l-au sărbătorit la 27 iunie, la locul bătăliei de la Poltava, înălțînd în onoarea lui un steag cu dimensiuni de 30 pe 40 de metri. Președintele Victor Iușcenko a declarat cu acest prilej bătălia de la Poltava o tragedie, afirmînd că înfrîngerea trupelor suedeze de către cele ruse ar fi privat Ucraina de șansa de a deveni independentă și a se dezvolta ca un stat european.
De partea rusă, Mazepa este considerat astăzi un soi de inamic public nr. 1, o figură de trădător care și-a schimbat cămașa trădîndu-l pe Petru cel Mare, creștinătatea ortodoxă și unitatea popoarelor slave. Cei mai mulți istorici ruși l-au calificat pe Mazepa drept un trădător. Hatmanul a fost de altfel excomunicat de biserica ortodoxă rusă, la cererea țarului, iar anatema durează după 300 de ani, la slujba ce se ține anual în memoria bătăliei de la Poltava, numele lui Mazepa fiind în continuare condamnat. La comemorările de anul acesta, cu ceremonii în costume de epocă, programe de televiziune despre Poltava și conferințe, demonstranți ruși încinși au ars efigia eroului cazacilor.
Istoria este evident manipulată și de o parte și de alta, Mazepa fiind un personaj al timpului său, cu o biografie amintind de condottierii renașterii italiene. Născut într-o familie educată și prosperă din partea Ucrainei sub ocupație poloneză la începutul secolului al XVII-lea, Mazepa a servit la curtea regilor polonezi, alăturîndu-se cazacilor loaiali regelui. In 1687 a fost ales hatman al cazacilor din estul Ucrainei, aceștia loaiali țarului Rusiei. Acțiunea sa a urmărit unirea pămînturilor ucrainene într-un stat al cazacilor, în alianță cu Petru cel Mare. Presimțind ambițiile acestuia din urmă ca o amenințare la ideile sale despre suveranitatea Ucrainei, Mazepa a schimbat alianțele, în 1709 unindu-și forțele cu cele ale regelui Suediei, Carol al XII-lea, în campanie împotriva Rusiei. Coaliția dintre cazaci și suedezi a suferit o înfrîngere zdrobitoare la Poltava, marcată de moartea regelui Suediei și refugierea lui Mazepa la Tighina, unde murea și el.
Victoria de la Poltava a avut consecințe importante geo-strategice s-ar spune astăzi, marcînd nașterea Rusiei ca o supraputere europeană și asigurîndu-i dominația peste răsăritul Ucrainei pentru trei sute de ani. Ucraina, devenită independentă în 1991, își caută însă, evident, rădăcinile istorice și tentația de a-l recupera pe Mazepa ca un erou național este mare.
Dar, la fel de evident, istoria își are exigențele ei, iar înfrumusețarea și falsificarea ei nu servesc nici adevărului istoric, nici politicii pe durată lungă.
Cei care se confruntă sînt oamenii politici și ideologii din Ucraina și Rusia. Pentru cei dintîi, Mazepa este un precursor și un luptător pentru independența Ucrainei, iar patrioții ucrainieni l-au sărbătorit la 27 iunie, la locul bătăliei de la Poltava, înălțînd în onoarea lui un steag cu dimensiuni de 30 pe 40 de metri. Președintele Victor Iușcenko a declarat cu acest prilej bătălia de la Poltava o tragedie, afirmînd că înfrîngerea trupelor suedeze de către cele ruse ar fi privat Ucraina de șansa de a deveni independentă și a se dezvolta ca un stat european.
De partea rusă, Mazepa este considerat astăzi un soi de inamic public nr. 1, o figură de trădător care și-a schimbat cămașa trădîndu-l pe Petru cel Mare, creștinătatea ortodoxă și unitatea popoarelor slave. Cei mai mulți istorici ruși l-au calificat pe Mazepa drept un trădător. Hatmanul a fost de altfel excomunicat de biserica ortodoxă rusă, la cererea țarului, iar anatema durează după 300 de ani, la slujba ce se ține anual în memoria bătăliei de la Poltava, numele lui Mazepa fiind în continuare condamnat. La comemorările de anul acesta, cu ceremonii în costume de epocă, programe de televiziune despre Poltava și conferințe, demonstranți ruși încinși au ars efigia eroului cazacilor.
Istoria este evident manipulată și de o parte și de alta, Mazepa fiind un personaj al timpului său, cu o biografie amintind de condottierii renașterii italiene. Născut într-o familie educată și prosperă din partea Ucrainei sub ocupație poloneză la începutul secolului al XVII-lea, Mazepa a servit la curtea regilor polonezi, alăturîndu-se cazacilor loaiali regelui. In 1687 a fost ales hatman al cazacilor din estul Ucrainei, aceștia loaiali țarului Rusiei. Acțiunea sa a urmărit unirea pămînturilor ucrainene într-un stat al cazacilor, în alianță cu Petru cel Mare. Presimțind ambițiile acestuia din urmă ca o amenințare la ideile sale despre suveranitatea Ucrainei, Mazepa a schimbat alianțele, în 1709 unindu-și forțele cu cele ale regelui Suediei, Carol al XII-lea, în campanie împotriva Rusiei. Coaliția dintre cazaci și suedezi a suferit o înfrîngere zdrobitoare la Poltava, marcată de moartea regelui Suediei și refugierea lui Mazepa la Tighina, unde murea și el.
Victoria de la Poltava a avut consecințe importante geo-strategice s-ar spune astăzi, marcînd nașterea Rusiei ca o supraputere europeană și asigurîndu-i dominația peste răsăritul Ucrainei pentru trei sute de ani. Ucraina, devenită independentă în 1991, își caută însă, evident, rădăcinile istorice și tentația de a-l recupera pe Mazepa ca un erou național este mare.
Dar, la fel de evident, istoria își are exigențele ei, iar înfrumusețarea și falsificarea ei nu servesc nici adevărului istoric, nici politicii pe durată lungă.