Un lifting facial în învățămînt devenit decapitare
Ministrul educaţiei a reuşit să schimbe faţa educaţiei. Ceea ce voia să fie un lifting facial a devenit în decapitare. Ca să pună lacătul pe una dintre cele mai profitabile fabrici de diplome universitare, a anulat mii de diplome. Sute de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret au fost scoşi din examenul de titularizare. Au avut ghinionul să facă studii într-o universitate fără acreditare. Şi diplomele de absolvire din ultimii ani au devenit inutile. Angajaţii pe baza acelei diplome au devenit din absolvenţi cu studii superioare simpli bacalaureaţi.
Universităţile private au scăpat de sub control tirajul diplomelor. Până nu demult, aceste universităţi erau supervizate de stat. Însă faptul că universităţile de stat le păstoreau pe cele private a fost considerat un semn de centralism educaţional. În ce consta tutela? Universităţile private puteau organiza doar cursuri şi examenele curente, din fiecare sesiune. Lucrarea de diplomă şi examenul final erau susţinute în faţa unei comisii universitare de la stat.
Pentru că s-a renunţat la sistem, numele prost al învăţământului privat este conservat de ingineriile pedagogice ale Universităţii Spiru Haret. Cifra de şcolarizare anuală a acestei universităţi este de sute de mii de studenţi. Se rulează milioane de euro. Profesori cu acreditări aproximative, dar cu influenţă politică apar în organigramele şi statele de plată, fără a avea contribuţii concrete la catedră. Universitatea a refuzat acreditarea oficială, susţinând că înfiinţarea ei a fost bătută în cuie de o lege de acum şapte ani. Ministerul afirmă că Universitatea pompează în sistemul academic viruşii unei educaţii făcute pe picior. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără o relaxare instituţională şi fără complicitatea cu inspectorii ministeriali.
Universitatea s-a dezvoltat sub ochii şi cu asentimentul tacit al ministerului. Cifrele de şcolarizare erau cunoscute, manualele şi programele primeau avizul inspectorilor şi al ministrului însuşi. Totuşi ministerul a preferat să demonteze roţile trenului din mers, după sesiunea de licenţă. Putea să preîntâmpine scandalul organizând o sesiune de absolvenţă la stat. Aşa se asigura că pregătirea absolvenţilor se ridică la standardele din universităţile publice. Nu a făcut-o şi, cu un zel sinucigaş, a spart cu o lovitură urna de vot.
Dacă învăţământul privat strănută, electoratul se gripează. Prin decizia data ministrul educaţiei dă apă la moară celor care vorbesc despre inadecvarea sistemului la realităţile pieţei muncii. Sistemul educaţional trebuie reformat. Reforma ar trebui să înceapă cu o operaţie la cap, adică cu drenarea subsolurilor ministeriale profund politizate, la nivel de şcoală şi metodă didactică.
Trebuie un bisturiu cu o tăietură rapidă, care să facă o operaţie temeinică, nu una estetică. Insă propriul partid îi pune beţe în roate ministrului educaţiei. Învăţămâtul privat este nu numai un Caritas de diplome, ci şi o şerpărie politico-financiară.
Universităţile private au scăpat de sub control tirajul diplomelor. Până nu demult, aceste universităţi erau supervizate de stat. Însă faptul că universităţile de stat le păstoreau pe cele private a fost considerat un semn de centralism educaţional. În ce consta tutela? Universităţile private puteau organiza doar cursuri şi examenele curente, din fiecare sesiune. Lucrarea de diplomă şi examenul final erau susţinute în faţa unei comisii universitare de la stat.
Pentru că s-a renunţat la sistem, numele prost al învăţământului privat este conservat de ingineriile pedagogice ale Universităţii Spiru Haret. Cifra de şcolarizare anuală a acestei universităţi este de sute de mii de studenţi. Se rulează milioane de euro. Profesori cu acreditări aproximative, dar cu influenţă politică apar în organigramele şi statele de plată, fără a avea contribuţii concrete la catedră. Universitatea a refuzat acreditarea oficială, susţinând că înfiinţarea ei a fost bătută în cuie de o lege de acum şapte ani. Ministerul afirmă că Universitatea pompează în sistemul academic viruşii unei educaţii făcute pe picior. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără o relaxare instituţională şi fără complicitatea cu inspectorii ministeriali.
Universitatea s-a dezvoltat sub ochii şi cu asentimentul tacit al ministerului. Cifrele de şcolarizare erau cunoscute, manualele şi programele primeau avizul inspectorilor şi al ministrului însuşi. Totuşi ministerul a preferat să demonteze roţile trenului din mers, după sesiunea de licenţă. Putea să preîntâmpine scandalul organizând o sesiune de absolvenţă la stat. Aşa se asigura că pregătirea absolvenţilor se ridică la standardele din universităţile publice. Nu a făcut-o şi, cu un zel sinucigaş, a spart cu o lovitură urna de vot.
Dacă învăţământul privat strănută, electoratul se gripează. Prin decizia data ministrul educaţiei dă apă la moară celor care vorbesc despre inadecvarea sistemului la realităţile pieţei muncii. Sistemul educaţional trebuie reformat. Reforma ar trebui să înceapă cu o operaţie la cap, adică cu drenarea subsolurilor ministeriale profund politizate, la nivel de şcoală şi metodă didactică.
Trebuie un bisturiu cu o tăietură rapidă, care să facă o operaţie temeinică, nu una estetică. Insă propriul partid îi pune beţe în roate ministrului educaţiei. Învăţămâtul privat este nu numai un Caritas de diplome, ci şi o şerpărie politico-financiară.