Experţii FMI au vizitat cuibuşorul de nebunii al guvernului pentru a vedea ce s-a ales din banii împrumutaţi, vreo 5 miliarde de euro, acum trei luni. Iar dacă înainte de venire, membrii guvernului aveau aerul că participă la bal (e drept un bal de caritate, unde se strâng fonduri pentru a cârpi economia, să nu se prăbuşească detot), după primele întrevederi cu economiştii FMI, guvernul s-a transformat într-un spital uriaş în care, bolnave, ministerele căzute la pat aşteaptă antibiotice, tuburi de oxigen şi miracole, să scape de criză.
Cutele săpate de zâmbete şi entuziasm preelectoral s-au adâncit. Prognozele economice au devenit brusc sumbre, deficitul bugetar s-a dublat peste noapte şi, după o descălicare prezidenţială la Palatul Victoria, guvernul pare să ia în calcul concedierea a 20 % dintre bugetari. Criza vrea carne de conţopişti de la stat, după ce impozitul forfetar impus firmelor mici şi mijlocii i-a împins, şi el, pe circa 20 % dintre investitorii privaţi în faliment. Zvonul semioficial al concedierilor a început să ridice praful prin birouri unde unii fac pe zeloşii pe lângă şefi, alţii caută un subsol unde să se ascundă de prăpădul atomic şi mulţi vorbesc despre faptul că, invocând criza economică, se va face o nouă triere politică a bugetarilor. Pare a fi legitimă întrebarea-cine mai supravieţuieşte măsurilor de salvare anticriză?
Parcă pentru a îmblânzi un zeu mânios, premierul Emil Boc a spus că va lăsa, ofrandă, 20 la sută din salariu pe altar, la casieria guvernului, pentru a face economii, invitându-i pe colegii săi de cabinet să facă la fel. Însă aceste măsuri nu au fost eficiente, chiar dacă hohotele de râs pe care le stârnesc unele dintre ele fac bine la sănătate. În primul rând, pentru că nu au fost aplicate la timp, de când s-a primit prima tranşă, aşa cum se convenise, şi realitatea economică s-a deteriorat. De pildă, în timp ce cheltuielile de personal creşteau, de la începutul anului, cu 15 %, încasările la buget scădeau substanţial. La fel au crescut şi cheltuielile cu publicitatea şi investiţiile dubioase în mobilier şi tehnologie care fac acum subiectul presei de scandal şi obiectul comisiilor de anchetă.
Vizita experţilor FMI, deşi era trecută în programul de vară şi avea un rezultat previzibil, a schimbat fundamental retorica oficialilor care ar fi vrut parcă să nu se ştie prea multe despre realitatea de dincolo de perdele de fum propagandistic.
Când se va scrie o istorie a economiei româneşti, FMI va ocupa un capitol mai consistent decât cel dedicat premierilor postdecembrişti. Programele guvernamentale au fost scrise, multă vreme, de experţii Fondului monetar şi de comisarii europeni. În urmă cu câţiva ani, România renunţa la serviciile Fondului, preferând o iubire de la distanţă. Se pare că nu i-a priit. Optimismul electoral al anului trecut a căpătat, de câteva luni, accente disperate. Guvernul vrea acum să schimbe termenii iniţiali ai împrumutului şi, ca niciodată, experţii Fondului ar fi dispuşi să negocieze. Dacă vor decide că banii au fost folosiţi cu cap, ar putea să pună nişte transfuzii şi să hotărască acordarea unei noi tranşe de împrumut cândva, pe la mijlocul lunii septembrie. Membrii cabinetului aşteaptă cu speranţă spunându-ţi: Ne-o trece el, guvernul FMI, şi puntea asta.
Cutele săpate de zâmbete şi entuziasm preelectoral s-au adâncit. Prognozele economice au devenit brusc sumbre, deficitul bugetar s-a dublat peste noapte şi, după o descălicare prezidenţială la Palatul Victoria, guvernul pare să ia în calcul concedierea a 20 % dintre bugetari. Criza vrea carne de conţopişti de la stat, după ce impozitul forfetar impus firmelor mici şi mijlocii i-a împins, şi el, pe circa 20 % dintre investitorii privaţi în faliment. Zvonul semioficial al concedierilor a început să ridice praful prin birouri unde unii fac pe zeloşii pe lângă şefi, alţii caută un subsol unde să se ascundă de prăpădul atomic şi mulţi vorbesc despre faptul că, invocând criza economică, se va face o nouă triere politică a bugetarilor. Pare a fi legitimă întrebarea-cine mai supravieţuieşte măsurilor de salvare anticriză?
Parcă pentru a îmblânzi un zeu mânios, premierul Emil Boc a spus că va lăsa, ofrandă, 20 la sută din salariu pe altar, la casieria guvernului, pentru a face economii, invitându-i pe colegii săi de cabinet să facă la fel. Însă aceste măsuri nu au fost eficiente, chiar dacă hohotele de râs pe care le stârnesc unele dintre ele fac bine la sănătate. În primul rând, pentru că nu au fost aplicate la timp, de când s-a primit prima tranşă, aşa cum se convenise, şi realitatea economică s-a deteriorat. De pildă, în timp ce cheltuielile de personal creşteau, de la începutul anului, cu 15 %, încasările la buget scădeau substanţial. La fel au crescut şi cheltuielile cu publicitatea şi investiţiile dubioase în mobilier şi tehnologie care fac acum subiectul presei de scandal şi obiectul comisiilor de anchetă.
Vizita experţilor FMI, deşi era trecută în programul de vară şi avea un rezultat previzibil, a schimbat fundamental retorica oficialilor care ar fi vrut parcă să nu se ştie prea multe despre realitatea de dincolo de perdele de fum propagandistic.
Când se va scrie o istorie a economiei româneşti, FMI va ocupa un capitol mai consistent decât cel dedicat premierilor postdecembrişti. Programele guvernamentale au fost scrise, multă vreme, de experţii Fondului monetar şi de comisarii europeni. În urmă cu câţiva ani, România renunţa la serviciile Fondului, preferând o iubire de la distanţă. Se pare că nu i-a priit. Optimismul electoral al anului trecut a căpătat, de câteva luni, accente disperate. Guvernul vrea acum să schimbe termenii iniţiali ai împrumutului şi, ca niciodată, experţii Fondului ar fi dispuşi să negocieze. Dacă vor decide că banii au fost folosiţi cu cap, ar putea să pună nişte transfuzii şi să hotărască acordarea unei noi tranşe de împrumut cândva, pe la mijlocul lunii septembrie. Membrii cabinetului aşteaptă cu speranţă spunându-ţi: Ne-o trece el, guvernul FMI, şi puntea asta.