Președintele Comisiei de politică externă din Senatul României promite sprijin aproprierii R. Moldova de UE

Un demnitar de rang înalt de la Bucureşti a promis că România „se va bate” pentru ca moldovenii să poată circula fără vize în spaţiul Uniunii Europene. Declaraţia a fost făcută aseară la ProTV de Titus Corlăţeanu, preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul României. Corlăţeanu a mai spus că în perioada imediat următoare, Chişinăul şi Bucureştiul vor discuta despre deschiderea a două noi consulate româneşti la Bălţi şi Cahul şi despre semnarea Convenţiei micului trafic de frontieră.