Vicepreşedintele american Joe Biden face o vizita la Bucuresti

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden se află astăzi la Bucureşti pentru convorbiri pe tema securităţii regionale şi altor chestiuni de interes comun. Biden urmează să se întâlnească cu preşedintele Traian Băsescu şi să rostească un discurs în faţa studenţilor despre relaţia Statelor Unite cu ţările Europei Centrale şi de Est.

În timpul vizitei de ieri la Varşovia, Biden a obţinut acceptul liderilor polonezi ca tara lor sa fie partasa la noul sistem defensiv american antirachetă. Premierul polonez Donald Tusk a spus că noul proiect propus de administraţia preşedintelui Obama în locul celui vechi al administraţiei Bush este „interesant şi necesar”.