Angela Merkel propune schimbarea regulilor uniunii monetare euro

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a spus că ţara sa ar putea accepta un compromis pentru a ajuta Grecia să depăşească criza financiară, dar a cerut ca pe viitor statele din zona euro să se supună unor reguli mai stricte. Merkel a avertizat că dacă un stat din zona euro devine insolvent, periclitează toate economiile europene, inclusiv pe cea mai mare, a Germaniei. Cancelarul german a mai sugerat ca regulile uniunii monetare să fie schimbate, astfel ca un stat membru să poată fi expulzat, dacă nu face faţă.