Noul tratat de dezarmare nucleară americano-rus va fi semnat la 8 aprilie la Praga

Preşedinţii american şi rus, Barack Obama şi Dmitri Medvedev au căzut ieri de acord în timpul unei convorbiri telefonice asupra noului tratat de reducere a arsenalelor nucleare, pe care îl vor semna la Praga pe 8 aprilie. Preşedintele Obama a făcut anunţul la Casa Albă. El a spus că, în urma unui an de negocieri intense, Statele Unite şi Rusia au ajuns la cea mai cuprinzătoare înţelegere privind controlul armelor din ultimele aproape două decenii. Noul tratat START care îl va înlocui pe cel expirat în decembrie trecut este menit să micşoreze cu 30 la sută, sau până la 1500 numărul de focoase desfăşurate de cele două ţări.