Reuniunea NATO de la Tallin: transferul către forțele afgane al operaţiunilor de securitate poate începe anul acesta

Miniştrii de externe din NATO au convenit asupra condiţiilor pentru a începe transferul operaţiunilor de securitate în Afganistan către forţele afgane, în ciuda problemelor de securitate şi deficitului de personal pentru instruirea militarilor afgani. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a spus în urma reuniunii de la Talin că transferul responsabilităţii poate începe anul acesta. Însă Alianţa nu se grăbeşte să se retragă din Afganistan, iar întregul proces va depinde de condiţiile de pe teren, nu de un calendar anume.

Statele Unite planifică să înceapă retragerea trupelor în vara lui 2011.