Serghei Lavrov critică refuzul lui Mihai Ghimpu de a lua parte la parada de 9 mai

Agenţia rusă Interfax scrie că ministrul rus de externe Serghei Lavrov a criticat miercuri poziţia preşedintelui interimar de la Chişinău, Mihai Ghimpu faţă de parada de 9 mai de la Moscova. Rusia recunoaşte Moldova ca stat suveran şi independent dar „nu toţi vecinii Moldovei procedează la fel. Cei din occident nici nu recunosc naţiunea moldovenească drept naţiune”, a declarat Lavrov jurnaliştilor ruşi în timpul unei vizite la Consiliul Europei. Ministrul rus a comentat refuzul preşedintelui interimar de la Chişinău să participe la parada de pe Piaţa Roşie şi faptul că a pus semnul egalităţii între fascism şi ocupaţia sovietică.