Importurile de vin moldovenesc pe agenda întrevederii Filat - Putin de la Sankt Petersburg

Premierul Vlad Filat i-a spus omologului său rus Vladimir Putin la întâlnirea de vineri seara la Sankt Petersburg că Moldova îşi va construi relaţia cu Rusia pe baza parteneriatului strategic. Cei doi s-au întâlnit în marginea summit-ului şefilor de guvern din CSI. Un comunicat de presă al premierului rus spune că Vladimir Putin şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu participarea militarilor moldoveni la parada de 9 mai de la Moscova şi a promis să examineze problema importurilor de vin moldovenesc în Rusia.

Premierul moldovean a spus că autorităţile de la Chişinău doresc să clarifice în decursul unei luni şi jumătate chestiunea datoriilor transnistrene pentru gazele naturale livrate de Rusia. Compania MoldovaGaz datorează concernului rus Gazprom 2,3 miliarde de dolari, în mare parte datorii istorice ale regiunii transnistrene. Chişinăul ar dori să separe datoria malului stâng şi malului drept al Nistrului.