Autoritățile speră că legea va înlesni adopția în cazul în care nu se reușește reintegrarea copilului în familia sa biologică
Copiii adoptaţi vor avea dreptul legal să afle cine sunt părinţii lor biologici iar autorităţile moldovene vor monitoriza familiile adoptive, din ţară sau din străinătate, timp de cinci ani de la adopţie. Sunt doar câteva noutăţi ale procedurii de adopţie votate recent de Parlament şi explicată astăzi pe larg de ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Autorităţile speră că această procedură va impulsiona adopţiile şi va micşora numărul copiilor instituţionalizaţi.
Autorităţile susţin că noua lege despre adopţie va pune punct suspiciunilor şi acuzaţiilor grave pe care le-au generat de-a lungul anilor procedura regulamentara dar mai ales practicile vicioase la parerea unor demnitari importanti. Acest lucru s-ar fi întîmplat tocmai pentru că pînă acum n-a existat o lege cadru pentru înfierea copiilor. Legea adoptată acum de legislativ urmează să aducă mai multă claritate şi transparenţă, considera Ministrul Muncii Valentina Buliga.
Valentina Buliga: „Dacă nu am avut reglementat şi nu era clar cine şi cum şi cînd, şi care sînt documentele, şi care e termenul, cum se face procedura de potrivire, cine ia decizia, cum se informează autoritatea publică centrală, care sînt responsabilităţile, care sînt documentele în baza cărora adopţia se încuviinţează. Lucrul acesta e foarte clar specificat în această lege”.
Această lege, spun autorităţile, urmeaza sa înlesneasca adopţia şi pentru că stipulează clar că dacă nu s-a reuşit reintegrarea copilului în familia sa biologică timp de 6 luni, acestuia i se acordă statut de copil adoptabil, adică care poate fi dat in grija unor parinti adoptivi. Pînă acum cei mai mulţi copii instituţionalizaţi rămîneau cu un statut incert pînă la vîrsta de 18 ani, fără să li se ofere şansa să fie adoptaţi, explică Tudor Sîdnic, directorul casei Aşchiuţă, care de 15 ani îi ajută pe copiii rămaşi fără grijă să-şi găsească o familie. Iată de ce se întîmpla acest lucru în opinia lui Tudor Sîdnic.
Tudor Sîdnic: “Pînă cînd serviciul statal nu e perfect, în şcolile-internat nu e nici un asistent social. În afară de asta, s-a pus la discreţia directorului şcolii-internat: dacă doreşte, primeşte o persoană. Însă daţi să ne închipuim. Iată noi, de pildă, la 25 de copii, avem 2 asistenţi sociali şi, cu părere de rău, procedura de stabilire a statutului copilului este foarte lungă, deşi avem 2 lucrători. Noi avem şi transport în caz de necesitate, pentru a vizita rudele etc. Ce face o persoană la 300 de copii, neavînd nici transport iar uneori nici telefon? ”
Europa Liberă: “Să înţelegem că pur şi simplu nu este personal care să se ocupe de ei?”
Tudor Sîdnic: “Corect. Pînă cînd copilul se duce la casa de copii, pe urmă la şcoala-internat, ajunge la 18 ani, iar de dosarul lui nimeni nu se ocupă”.
Directorul casei Aşchiuţă remarcă şi alte vicii ale procedurii, care nu sînt însă combătute de această lege prin care se speră să fie micşorat numărul de copii instituţionalizaţi.
Tudor Sîdnic: „Prea multe se cer pentru a adopta un copil. Şi prea mult timp se cere pentru a primi un document. Prea s-a hiperbirocratizat totul. Foarte mulţi renunţă”.
Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului Tamara Plămădeală consideră că legea ca atare chiar dacă face procedura mai clară nu va da rezultatul dorit, adică nu va mări numărul de copii adoptaţi. În parte şi din cauză că nu s-a mers pe simplificarea procedurii, constată avocata. Precauţia invocată de autorităţi nu se dovedeşte însă raţională, la părerea apărătoarei drepturilor copilului, atunci cînd e vorba de sumele pe care le cheltuie statul pentru întreţinerea instituţiilor rezidenţiale.
Tamara Plămădeală: “Într-adevăr, este o problemă şi în şcolile astea rezidenţiale. Practic sînt 2 lucrători pentru un copil. Şi se cheltuie foarte mulţi bani pe lună, ajunge pînă la 6 mii pe copil. Înseamnă că, dacă ar fi redirecţionaţi aceşti copii, care sînt 10 mii în instituţiile rezidenţiale, ar fi banii aceştia redirecţionaţi pentru înfiere şi tutelă, ar lua amploare înfierea copiilor şi ar fi o soluţie mai în interesul copiilor”.
Alocaţia pe care o primesc de la stat familiile care au adoptat un copil este de 500 de lei, sumă care trebuie să fie plătită de la bugetele locale, potrivit legilor în vigoare. În realitate însă foarte frecvent aceste familii se văd silite să acţioneze primăriile în judecată pentru că acestea întîrzie cu plata. Mai cu seamă în comunităţile rurale asemenea cazuri zădărnicesc orice campanii de sensibilizare.