Sondaj Gallup: moldovenii se consideră mai fericiți decît rușii

Potrivit unui clasament fãcut de compania de sondare a opinie publice Gallup World Poll în 155 de țări între 2005 si 2009 încercînd sã afle cine sunt cei mai fericiți oameni de pe pămînt, moldovenii sunt plasați pe poziția 63, cu 10 locuri înainte de Rusia , Ucraina și România. Respondenții au fost întrebați cît de multumiti sunt cu viața pe care o duc și răspunsurile lor au fost plasate pe o scala de la 1 la 10. Următoarea întrebare a fost legată de cum s-au simțit oamenii cu o zi în urmă, ceea ce a implicat un răspuns legat de cît de respectați, cît de lipsiți de griji sau implicați intelectual. Pe primele pozitii, se află țările din nordul europei Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia si Olanda. Brazilienii sunt pe poziția 12, americanii pe pozitia 14 și italienii pe pozitia 40, la fel ca și cehii. Ultimele pozitii sunt ocupate de țări africane.

Expertii de la Gallup World Poll spun ca in tarile bogate oamenii sunt mai fericiti decit in cele sarace, dar ca acest lucru nu este intodeauna valabil. In Danemarca, de exemplu, venitul intern brut pe cap de locuitor este de 36 de mii de dolari, ceea ce o plaseaza in fruntea tarilor bogate, dar Costa Rica se plaseaza pe pozitia a 6-a, desi venitul ei pe cap de locuitor este mult mai mic decit cel al Statelor Unite, de exemplu. O explicatie ar fi, spun expertii ca, in Costa Rica, la fel si in alte tari, legaturile de rudenie si de prietenie sunt mai trainice, ceea ce ii face pe oameni sa se simta mai fericiti, chiar daca nu au atit de multi bani.