Vicepremierul Osipov critică reacția Tiraspolului în cazul independenței statului Kosovo

Vicepremierul responsabil cu reintegrarea ţării, Victor Osipov, a criticat astăzi reacţia transnistrenilor la recentul verdict al Curţii Internaţionale de Justiţie privind independenţa kosovarilor. Săptămâna trecută, Tiraspolul a salutat decizia instanţei internaţionale potrivit căreia kosovarii nu au încălcat legea când şi-au declarat independenţa de Serbia, în 2008. În reacţia transnistrenilor se mai cerea Naţiunilor Unite să procedeze la fel şi în privinţa lor.
Luni la Chişinău, la o conferinţă de presă, vicepremierul Osipov a spus însă că ONU nu recunoaşte state, ci doar le acceptă ca membre odată ce au fost recunoscute de un număr suficiente de alte ţări. Osipov a spus că apelul Tiraspolului este în aceste condiţii „nerezonabil”.