PLDM propune reducerea la 30 de zile a perioadei campaniei electorale

Partidul Liberal Democrat propune reducerea perioadei campaniei electorale de la 60 de zile la 30 de zile, a anuntat astazi, intr-o conferinta de presa prim vicepresedintele PLDM, Mihai Godea. In opinia PLDM, modificarea in Codul electoral ar putea fi operata imediat dupa referendumul din 5 septembrie, despre modul de alegere al presedintelui Moldovei. Mihai Godea a spus ca proiectul a fost deja depus la biroul permanent al Parlamentului si ca spera sa obtina sprijinul intregii Aliantei pentru Integrare Europeana. PLDM considera ca pe perioada campaniei electorale activitatea legislativului este diminuata si ca acest lucru creste neincrederea electoratului: o campanie mai scurta ar fi mai eficienta, sustin liberal democratii premierului Vlad Filat.