Deschiderea noului an de învățămînt în Moldova

Elevii vor avea un program de studii cu mai puţine materii în licee şi gimnazii în noul an de învăţământ care începe astăzi şi care este ultimul când mai funcţionează şcolile medii. Pe de altă parte, va fi introdusă opţional în toate şcolile disciplina nouă, „istoria religiei”, pe fundalul disputelor politice despre studierea obligatorie a ortodoxiei.
Ministrul educaţiei, Leonid Bujor a dat asigurări într-un interviu cu Europa Liberă că pregătirile pentru predarea noii discipline sunt pe sfârşite, chiar dacă au fost începute târziu: „Vă asigur că manuale vom avea. A fost adoptată decizie politică şi hotărârea guvernului de a aloca 1 milion de lei”. Ministrul Bujor a mai spus că programul de studii la istoria religiei va fi elaborat până cel târziu la 1 octombrie, iar la mijlocul acestei luni se vor organiza cursuri de instruire pentru profesori.