AIE convine asupra datei de 21 noiembrie pentru alegerile legislative

Agenţia Info-Prim Neo relatează că PLDM, partidul premierului Vlad Filat vrea să participe la alegerile anticipate pe cont propriu, nu în bloc cu ceilalţi membri ai AIE. Info-Prim mai scrie că Filat a făcut anunţul după ce a ieşit astăzi de la o şedinţă a liderilor alianţei, înainte ca ea să se fi terminat.

După şedinţă, AIE a recomandat preşedintelui interimar Mihai Ghimpu să fixeze 21 noiembrie ca dată a alegerilor anticipate. Dar partidele membre nu s-au pus de acord asupra lungimii campaniei electorale. Din nou, partidul premierului a făcut notă aparte, cerînd scurtarea ei la 30 de zile. Celelalte formaţiuni şi-au exprimat rezerve.