Autoritățile din Ungaria confirmă că deșeurile toxice au atins Dunărea

Autorităţile din Ungaria spun că reziduurile toxice deversate luni de la o uzină de aluminiu au ajuns în Dunăre. Echipele de intervenţie încearcă să dilueze amestecul de apă şi metale grele pentru a apăra fluviul de ceea ce premierul Victor Orban a numit „catastrofă ecologică fără precedent”.
Patru oameni au murit în satele inundate luni de scurgerea deşeurilor în vestul Ungariei. În râurile Raab şi Mosoni, afluenţi ai Dunării s-au înregistrat cazuri de moarte a peştelui. Tot peştele a muri într-un râu mai mic, Marcal, primul afectat de deversare.
Unii ecologişti se tem că deversarea toxică poate afecta întregul ecosistem al Dunării, al doilea fluviu ca mărime din Europa.