Gogoșile electorale și PR în varianta neagră

Vasile Spinei

Indicii clare de neevoluare electorală
Politicienii care consideră drept admisibile exagerările din campanie, la limita minciunii ori chiar mult peste, îşi fac un mare deserviciu. Pentru că perpetuează astfel un stil vicios de comunicare cu alegătorii, stil căruia politologii îi spun brejnevist, asociindu-l cu starea generală de neîncredere ce domnea înainte de perestroică. Aceasta ar fi o concluzie pe care mă încumet că o formulez după ce am discutat cu mai mulţi observatori şi analişti despre usturoiul cu care încearcă să condimenteze campania unii concurenţi electorali.

Fostul deputat Vasile Spinei, directorului centrului Acces Info, se declară convins că alegătorii au suficient discernămînt bazat pe experienţă ca să îşi da seama dacă „bombele” mediatice sînt adevărate sau „de carton”.

Vasile Spinei: „Cetăţeanu nu este aşa de prost cum îl considerăm, el observă minciuna. Poţi să-i spui gogoşi la televizor. Cetăţeanul nu este aşa de naiv şi nici prost. Nu-l mai iei. Timp de 20 de ani a auzit şi slogane, şi majorări de pensii, salarii şi aşa mai departe. Iar buzunarele rămîn goale. Cetăţenii pleacă peste hotare. Alegătorii trebuie să fie informaţi nu doar în perioada celor două luni de alergătură. Contactul cu cetăţeanul trebuie să fie permanent, trebuie să fie un contact transparent. Şi nu avem noi nevoie de minciuni, de exagerări. Iar ceea ce se întîmplă, bombele acestea, între ghilimele, desigur, marile minciuni, marile gogoşi, marile exagerări pline de cinism sînt mari potlogării şi în asemenea cazuri evident încalcă orice norme deontologice. Vom vedea la alegeri ce va avea în pungă acel cu gogoşi si ce va avea omul onest. Eu cred că vor cîştiga cei sinceri”.

Editorialistul Nicolae Negru este de părere că utilizarea armelor electorale primitive arată starea de lucruri din societate.

Nicolae Negru
Nicolae Negru: „Eu cred că oamenii de acum s-au cultivat, să spunem aşa, din punct de vedere electoral şi îşi dau seama că nu tot ceea ce zboară se şi mănîncă. Cred că acei care vin cu minciuni gogonate o să aibă de suferit. Se vede o anumită înclinaţie nu spre exagerare, da chiar spre minciuni, adevărat război cu cele mai murdare mijloace folosite de concurenţi electorali. Şi asta desigur că nu este bine. Asta ne aruncă înapoi. Ne caracterizează ca neevoluaţi din punct de vedere electoral”.

În opinia lui Nicolae Negru, minciunile sfruntate totuşi au priză la un anumit public: „Există o anumită categorie a electoratului, şi asta se întîmplă nu doar la noi, care acceptă orice ar spune liderii partidului pe care îl simpatizează. Lor li se pare că „nu se poate să spună minciuni liderul cutare. Partidul cutare este uşă de la biserică, icoana patriotismului, şi aşa mai departe”.

Şi directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei consideră că electoratul din Moldova este încă destul de vulnerabil şi exagerările ar putea lovi ţinta, adică votanţii să se lase manipulaţi.

Petru Macovei
Petru Macovei: „ Teamă mi-e că cetăţeanul de rînd care este inundat de anumite gogoşi electorale nu întotdeaun are discernămîăntul sau posibilitatea să afle care este pînă la urmă adevărul. Şi acest lucru este valabil în special pentru cetăţenii care au acces la o singură sursă de informare. În ce-i priveşte pe politicieni, aceste strategii electorale sînt îndreptate pentru a zomba într-un fel cetăţenii ca să voteze pentru ei sau împotriva altora. Asistăm la campanii de PR negru. Apar în mass-media foarte multe materiale care sînt prezentate aşa-zise fapte de corupţie sau alte acţiuni ilegale ale unor concurenţi electorali fără a se specifica foarte clar cine este plătitorul acestei publicităţi, fără să existe un apel electoral propriu-zis. Este doar o campanie de denigrare a oponenţilor politici ai celora care au plătit aceste materiale”.

Europa Liberă: „Autorii acestora contează probabil pe faptul că nu mai este nevoie să probeze după campanie”.

Petru Macovei: „Aşa cum s-a întîmplat şi în alte campanii. S-au turnat zoi în capetele anumitor concurenţi electorali iar după alegeri nimeni nu a mai stat să verifice. Nu s-a mai mers pe procese, sau s-a mers destul de puţin pe procese de defăimare. Probabil se merge pe idea că va fi la fel şi în această campanie. Deşi am impresia că după această campanie o să fie full în instanţele judecătoreşti cu dosare de defăimare prezentate de anumiţi concurenţi electorali”.