În Elveţia duminică va avea loc un referendum în care cetăţenii acestei ţări trebuie să decidă înăsprirea sau nu a atitudinii oficiale faţă de rezidenţii străini prin expulzarea imediată a acelora dintre ei care se fac vinovaţi de încălcări serioase ale legii. E vorba de rezidenţii străini condamnaţi pentru viol, ofense sexuale serioase, tîlhărie, trafic de droguri sau pentru că au abuzat de ajutorul social. Referendumul a fost convocat de Partidul Poporului, formaţiune de extremă dreapta.