CEC va anunța rezultatele renumării voturilor sîmbătă după amiază

Comisia Electorală Centrală spune că va da publicităţii mâine după prânz rezultatele numărării repetate a voturilor din 28 noiembrie, care a avut loc miercuri. Secretarul CEC, Iurie Ciocan a spus că au fost colectate procesele verbale din toate cele 32 de circumscripţii electorale care vor fi verificate mâine într-o şedinţă specială a Comisiei.

Numărarea repetată a fost dispusă de Curtea Constituţională la cererea Partidul Comuniştilor, care suspecta că i s-ar fi „furat” voturi.

Într-o declaraţie pentru Europa Liberă, Iurie Ciocan estima joi că diferenţele la renumărare pot fi de ordinul câtorva sute de voturi, împărţirea mandatelor în viitorul Parlament rămânând neschimbată.