Ministerul de externe al Moldovei respinge criticile ruse pentru un vot de abținere în Adunarea generală ONU

Ministerul moldovean de externe a respins criticile purtătorului de cuvânt al Ministerului de externe rus în legătură cu abţinerea Moldovei pe 21 decembrie de la votarea unei rezoluţii ONU „cu privire la inacceptarea eroizării nazismului”. Alexei Sazonov a spus că abţinerea Moldovei, Ucrainei şi Georgiei ar fi un semn al lipsei de respect faţă de proprii cetăţeni care au luptat contra fascismului în cel de-al doilea război mondial.
Un comunicat de presă al ministerului de externe de la Chişnău precizează că Moldova s-a abţinut să sprijine proiectul rezoluţiei încă din 2005, tot aşa cum se abţin sau votează împotrivă alte 54 de ţări, „inclusiv toate statele membre ale UE, statele asociate sau partenere”.
Comunicatul mai spune că proiectul rezoluţiei reflectă „insuficient” propunerile modificare şi lasă loc unor abordări selective.