Din spuma șampaniei se naşte speranţa, deşi e greu să speri într-un viitor populat de fantome ale trecutului.
Ţara petrece. Din motive de criză, petrece cu perdelele trase, să nu vadă vecinii mesele pline, să-şi facă impresii greşite. Timide, pocnitorile împuşcă anul doi al crizei. Toţi speră să poată împăia stafiile care bântuie România. Nu chiar pe toate, pentru că stafiile pun o pâine albă pe masa unora. Românul s-a retras la locul lui, printre cozonaci şi pahare cu şampanie. Din spuma acesteia se naşte speranţa, deşi e greu să speri într-un viitor populat de fantome ale trecutului.
La sfârşit de an, obişnuitele perdele de fum se îngroaşă cu miresmele cârnaţilor şi ale sarmalelor. Cine le dă deoparte intră în irealitatea înconjurătoare, prefabricată de şamanii partidelor, specializaţi în extincţia speciei sau, dimpotrivă, experţi în izvoarele cu lapte şi miere pe care le vom descoperi şi exploata anul viitor. În somnul lor indus de camerele video şi reflectoare, profeţii văd deja tărâmul de dincolo de criză. Unii cred că nu ne-am lovit încă de pragul de sus al catastrofei. Mai trebuie să curgă mult sânge de bugetari nevinovaţi pe apa sâmbetei. Alţii cred însă că va răsări soarele şi pe strada noastră şi s-or mai găsi supravieţuitori să se bucure de el. Pentru că se naşte la urmă, speranţa moare ultima.
Între timp, reforma îşi înghite pruncii pe la oficiile de şomaj şi pensii. Sunt oameni care, cum ştim, şi-au abandonat speranţele la coadă. Căci pe măsură ce scade economia, cozile se fac tot mai stufoase şi labirintice. Şi pentru că o coadă părăsită este o coadă pierdută, speranţa plasată mereu în extremitatea cea mai flămândă a cozilor este, şi ea, opiul popoarelor. Imobilizaţi la cozi, oamenii vor învinovăţi mereu speranţa ascunsă în spatele ghişeului pentru lipsa lor de atitudine. Sărăcia este pâinea cea de toate zilele din care se hrănesc birocraţia, nepotismul sau corupţia.
Loteria a devenit, alături de propagandă şi gargara politică, o instituţie a prosperităţii, parte a industriei naţionale de spălat creiere şi apretat speranţe. De Revelion, televiziunea se joacă din nou cu speranţele naţionale. Loteria a organizat două trageri 6 din 49 pentru un singur bilet cumpărat. Ai, aşadar, mai multe şanse decât îţi dă guvernul. Căci mulţi îşi pun speranţele în numere. Numerologii sunt actorii preferaţi ai jurnalelor de ştiri.
Că sunt meteorologi, sociologi sau economişti, cu toţii încearcă să ne facă, prin artificii numerice, să trăim mai bine. Iar cei care vor să afle ce li se va întâmpla în 2011 apelează la cartea numerilor, la numerologia bugetară. Este un buget adoptat de o minoritate parlamentară şi, cu toate acestea, validat zilele trecute de Curtea Constituţională.
Pentru această beţie matematică a fost nevoie ca parlamentul să reformeze aritmetica, decizând că majoritatea o stabileşte guvernul, iar opoziţia a trebuit să se îmbete cu apă clocită la şedinţele micilor alianţe politice unde se numără zilele până la viitoarele alegeri. Între timp, la 21 de ani din decembrie 1989, oamenii obişnuiţi şi-au dat seama că sunt doar ostateci pentru care politicienii speră să obţină răscumpărări grase de la buget, Uniunea Europeană sau Fondul Monetar Internaţional.
De la o vreme, nostalgia a devenit radiaţia de fond a scenei politice româneşti. N-o aude şi n-o vede nimeni, dar le schimbă tuturor tenul pe vecie. Nostalgia a devenit o formă de speranţă. Politicienii abili au astupat incertitudinile viitorului promiţând realizările şi siguranţa trecutului. La balul mascat de sfârşit de an, chiar dacă le speriem cu petarde, stafiile trecutului, îndrăgostite până peste cap, dau buzna peste noi. Ne vor numai binele. Răul îl putem păstra noi.