În Pakistan au avut loc funeraliile guvernatorului provinciei Punjab, asasinat de islamiști

Guvernatorul provinciei Punjab din Pakistan, asasinat ieri, a fost înmormântat la Lahore. Salman Taseer, unul din liderii partidului de guvernământ, era unul din cei mai moderaţi politicieni pakistanezi.

Taseer a fost ucis de propria gardă de corp care a invocat faptul că guvernatorul se opune unei noi legi a blasfemiei, care prevede pedeapsa cu moarte pentru cei care insultă Islamul. Mii de pakistanezi au participat la funerarii.