Militanți ai opoziției din Belarus primiți la Washington de secretara de stat Hillary Clinton

Secretarul de stat american, Hillary Clinton s-a întîlnit la Washington cu militanţi pentru drepturile omului din Belarus pentru a discuta actuala situaţie din aceasta ţara după alegerile prezidenţiale din 19 decembrie, criticate de Statele Unite si Uniunea Europeana şi după suprimarea violentă a protestelor opoziţiei şi arestarea a sute de oameni. Intr-o declaraţie a Departamentului de stat se arată că doamna Clinton a cerut liderului de la Minsk să pună capăt, „actelor de represiune împotriva opoziţiei, presei si societăţii civile”. Reamintim că atît Statele Unite cît şi Uniunea Europeana au criticat într-un comunicat comun atitudinea regimului de la Minsk faţă de protestele opoziţiei si au cerut eliberarea imediată a acelor arestaţi.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Departamentului de Stat, Statele Unite, ca si Uniunea Europeana iau în considerarea impunerea de noi sancţiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukașenka.