Cum să o scoți la capăt cu un buget de 2000 de lei și 7 guri de hrănit?
Familia Guşan din Condriţa nu o dată i-a auzit pe unii consăteni de-ai săi reproşîndu-le că primeşte ajutoare de la stat cu toate că au o gospodărie pe care unii ar considera-o de invidiat: o casă înaltă, cu balcon, împrejmuită cu un gard de piatră trainic şi o poartă de fier, iar pe deasupra şi o maşină în curte. Şi asta dacă nu iei în seamă cele două vaci, un viţel, trei porci, un căluţ şi o capră, o adevărată bogăţie pentru cei care trăiesc la sat.
Anastasia Guşan: Sînt alţi vecini, cică da cum ţie îţi dă ajutor dacă tu ai 6 copii. Eu le spun: eu lucrez. Ce oameni sînt, nu trebuie aşa să fie, trebuie să înţeleagă că au doi-trei copii şi nu muncesc ca mine, că am 6.
Fiica cea mai mare s-a căsătorit toamna trecută, asta însemnînd că acum Anastasia Guşan are mai puţine guri de hrănit. Dar peste un an-doi şi cei mai mici, gemenii Nicuşor şi Nicoleta vor merge la şcoală, aşa că cheltuielile vor creşte considerabil avînd cinci copii de şcoală. Acum bugetul oficial al familiei nu ajunge nici la 2000 de lei cu tot cu ajutorul de la stat. Asta ar însemna cam 300 lei de om. Femeia îmi spune că şi cu hrana o scot cu greu în capăt, chiar dacă se presupune că dacă ai animale pe lîngă casă flămînd nu rămîi.
Anastasia Guşan: Iaca în octombrie am tăiet un purceluţ, îl punem în bancă, în frigider – noi avem ce mînca. Da bani vsioravno trebuie. Avem carne în frigider dar n-avem ce mînca.
Cînd se termină banii în casă, capul familiei, Ion Guşan, îl caută pe pădurar, cel mai la îndemînă mijloc de-a face un ban pentru cei din Condriţa. Asta însemnînd să meargă la tăiat lemne, pe care poate mai apoi să le vîndă. Pentru lemnul de foc – la cărbune nici nu visează –, au altă înţelegere cu pădurarii.
Anastasia Guşan: Eu n-am bani să cumpăr de la dînşii, dar mă rog la dînşii că la primăvară, ei ştiu că am copii mulţi şi se duc la strîns frunze, la strîns ghindă, la strîns şipovnic, la romaniţă. Şi ei au nădejde în mine că vin la poartă la mine tot timpul: Nastea trebuie copiii să-i dai. Eu îi rup de la şcoală, îi dau la pădurari, cu toate că mi-i jele să-i rup de la şcoală, copiii învaţă tare bine. Copiii îmi spun: vreu la şcoală să mă duc. Eu le zic: nu, dragu mamei, azi tre să mergi la pădurar. Şi eu cu de-a sîla-i trimit să se ducă să facă de-ncălzire.
Vara, ca să adauge la buget, capul familiei lucrează cu ziua pe la oamenii din sat, ceea ce la Condriţa se numeşte a face calîm. „Mai mult din sat de-aici te ieu. Că ştie că eşti meşter, că Vanea lui Guşan aşa-i meşter şi-l ie. ”
Dacă ar declara aceste venituri, familia sa nu ar mai primi ajutorul social care ajunge la 900 de lei lunar. Iată de ce Ion Guşan trece sub tăcere aceste sume, ca de altfel şi faptul că merge din cînd în cînd la Moscova să facă un ban. Dar nu pe mult timp, pentru că este obligat să se prezinte lunar la Bursa Muncii, ca să-şi prelungească statutul de şomer. În caz contrar, familia sa nu s-ar mai considera defavorizată şi prin urmare n-ar mai avea temei să ceară ajutor de la stat. Ion Guşan spune că-i convine mai mult să fie angajat şi plătit cu ziua: „Iaca de la Oficiul forţei de muncă mult mi-o dat de lucru, dar tare puţin plătesc. Da eu iaca c-am rămas cu cinci copii să-i hrănesc cu banii ceia care-mi dau eu nu pot. Trebuie să mă duc (la Chişinău). Mi-o dat naprimer iaca 2000 de lei pe lună şi în fiecare zi trebuie să mă duc dimineaţa încolo – seara înapoi. Da 2000 de lei pe lună asta ce-s bani pentru 5 copii?”
Ca mulţi alţi consăteni de-ai săi, Ion Guşan s-a gîndit nu o dată să plece peste hotare şi să taie astfel nodul gordian. Acum însă acest gînd nu-i mai dă tîrcoale pentru că din intenţia sa s-a ales numai cu datorii. „Mai bine acasă, pe loc, mai bine mai ţin animale, la pădure mă duc să lucrez...”.
Familia sa însă nu va primi mult timp ajutor de la stat, pentru că tatăl celor cinci copii nu-şi va putea prelungi la nesfîrşit statutul de şomer. Dar Ion Guşan vede partea plină a paharului: este alături de familia sa şi nu-şi pierde speranţa că ar putea găsi într-o bună zi şi o slujbă mai bine plătită, poate chiar în satul său.