Conducerea din Bahrain dispune retragerea forțelor armate de pe străzile capitalei Manama

Mii de protestatari antiguvernamentali au intrat în Piaţa Perlei din centrul capitalei Bahrainului, Manama. Poliţia a încercat mai întâi să-i oprească, dar apoi s-a retras din piaţă. Armata, care păzise piaţa începând de joi, când a evacuat cu forţa demonstranţi antiguvernamentali, a dispărut astăzi de pe străzi. Retragerea militarilor a avut loc din ordinul conducerii Bahrainului, care a îndeplinit astfel una din condiţiile puse de opoziţie pentru începerea dialogului politic.

Ceva mai devreme, astăzi, principala grupare a opoziţiei şiite a respins o propunere de dialog din partea conducerii ţării, care vrea să pună capăt protestelor prelungite. Oficiali ai blocului şiit Wefaq au spus că mai întâi guvernul trebuie să-şi dea demisia, iar armata să se retragă de pe străzile capitalei Manama.

Regele din Bahrain, Hamad bin Isa al-Khalifa, l-a însărcinat pe fiul său cel mai mare, prinţul Salman, să înceapă discuţii cu toate grupările din ţară pentru a soluţioan criza soldată cu moartea a patru protestatari şi rănirea câtorva sute.