Raport al Comisiei Europene: Croația trebuie să facă progrese în reforma justiției

Croaţia trebuie să mai facă progrese serioase în reforma justiţie şi combaterea corupţie – este concluzia celui mai recent raport al Comisiei Europene privind progresele făcute de Croaţia în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Croaţia a încheiat 28 din cele 35 de capitole ale procesului de aderare. Cel despre reforma justiţiei şi drepturi fundamentale a fost deschis numai anul trecut iar Comisia Europeană insistă că nu va fi închis decât în momentul când Zagrebul îndeplineşte toate condiţiile privind protecţia minorităţilor sau revenirea refugiaţilor.