Comandantul forțelor Nato se află în Turcia pentru convorbiri pe tema intervenției militare internaționale împotriva regimului Gaddafi

Comandantul forţelor NATO, amiralul american James Stavridis se află în Turcia pentru discuţii privind opoziţia guvernului de la Ankara faţă de ideea ca NATO să preia comanda intervenţiei din Libia. Recent, ministrul turc de externe a avertizat că alianţa internaţională trebuie să acţioneze în limitele mandatului ONU şi nu să se folosească de acesta pentru a forţa demiterea liderului libian Gaddafi. El a reamintit că rezoluţia ONU permite impunerea unei zone de non-survol peste Libia, a unui embargo pe importul de arme, toate în scopul declarat de a apăra populaţia civilă.

Franţa vrea ca intervenţia din Libia să fie condusă, politic, de ţările aliate care efectuează acum raidurile aeriene împreună cu Liga arabă. NATO ar urma să acorde sprijin logistic. Preşedintele Obama a declarat, pe de altă parte, că în câteva zile Statele Unite vor preda comanda intervenţiei din Libia.