Peste o sută de arestați la o manifestație ultranaționalistă la Belgrad în favoarea fostului general Ratko Mladic

Poliţia sîrbă a intervenit ieri la Belgrad operînd peste 100 de arestări la un miting în favoarea fostului lider al armatei sîrbilor bosniaci, Ratko Mladic, pus sub acuzare pentru crime de război de catre tribunalul Internaţional de la Haga, şi care aşteaptă să fie extrădat către instanţa internaţională. Potrivit ministrului de interne Ivica Dacic, între cele 111 persoane reţinute se afla şi 37 de minori. La manifestaţia de ieri au participat cîteva mii de persoane, iar acţiunea a fost organizată de partidele ultranaţionaliste din Serbia. Mladic a fost arestat joia trecută în Serbia, după 16 de trăit ascunzîndu-se. Mladic este acuzat că ar fi principalul răspunzător pentru masacrarea, la Srebreniţa a peste 8000 de băieţi şi bărbaţi musulmani în 1995. Fiul lui Ratko Mladic a respins ieri aceasta acuzaţie adusă tatălui său.