Extrădarea lui Mladic

Protest la Sarajevo în sprijinul lui Ratko Mladic

Apărarea lui Ratko Mladic spune că fostul general acuzat de crime de război este aşa de bolnav, încât n-o să apuce începutul procesului.

Avocatul lui Ratko Mladic a spus că va depune în această seară prin poşta electronică un apel împotriva deciziei unui tribunal de la Belgrad care a stabilit săptămâna trecută că Mladic este suficient de sănătos pentru a fi extrădat la Haga.

Ceva mai devreme, acelaşi avocat, Milos Salijic, a spus că fostul general acuzat de crime de război este aşa de bolnav, încât n-o să apuce începutul procesului.


Extrădarea lui Mladic

Your browser doesn’t support HTML5

Extrădarea lui Mladic




Avocatul Milos Salijic a mai spus că a cerut unei echipe de doctori să-l examineze pe Mladic, care a fost arestat săptămâna trecută după o căutare de 16 ani şi despre care familia susţine că ar fi suferit două atacuri vasculare cerebrale.

Bruno Vekaric, adjunctul procurorului sârb pentru crime de război, a spus însă că Mladic nu face decât să „tragă de timp” şi că nu există nici un obstacol real în calea extrădării lui la Haga, unde îşi are sediul tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie.

Mladic a fost acuzat de genocid în 1995 pentru că ar fi pus la cale uciderea a 8000 de musulmani în enclava bosniacă Srebrenica, - cel mai mare masacru în rândul civililor din Europa postbelică, dar şi pentru asediul oraşului Sarajevo, soldat cu 10.000 de morţi.

Potrivit AP, un oficial de la ministerul sârb al justiţiei, Slobodan Homen, a spus că procesul extrădării ar putea dura între două şi patru zile.

La Belgrad au avut loc duminică ciocniri între suporterii lui Mladic, simpatizanţii forţelor ultranaţionaliste, şi poliţişti. Spre seară, când protestele din faţa parlamentului sârb au încetat, bilanţul răniţilor era de 43, majoritatea din rândul poliţiştilor. 180 de persoane au fost arestate.

Slobodan Bozic, activist al Partidului Radical din Serbia, a declarat ieri agenţiei Reuter că Ratko Mladic este comandantul militar al naţiunii sârbe, un erou şi că arestarea lui este o ruşine pentru statul sârb.

În timpul protestelor de ieri, demonstranţii au răsturnat containere de gunoi, au distrus semafoare şi au lansat petarde.
Ciocnirile au început după un miting relativ paşnic, la care 7000 de oameni au cântat cântece naţionaliste, purtând pancarte în onoarea lui Mladic şi scandând lozinici de extremă-dreapta. AP scrie că unii au fost văzuţi salutând în stil nazist.

Demonstranţii au cerut blocarea extrădării lui Mladic şi demisia preşedintelui Serbiei, Boris Tadic, care a ordonat arestarea suspectului. Pe scena mitingului din centrul Belgradului se afla o pancartă cu textul „Tadic nu este Serbia”.