Premierul Vlad Filat anunţă o vizita la Chişinău a preşedintelui UE, Herman van Rompuy

Premierul Vlad Filat a anunţat o vizită apropiată la Chişinău a preşedintelui Uniunii Europene, Herman van Rompuy. Preşedintele Consiliului Europeană cum sună titulatura oficială se va afla în Moldova pe 6 iunie.
Vlad Filat a făcut anunţul astăzi la revenirea dintr-o călătorie la Bruxelles unde a participat ca preşedinte al Partzidului Liberal Democrat din Moldova la summit-ul Partidului Popular European la care este afiliat.
Primul ministru a spus că are „aşteptări mari” de la vizita oficialului european. Fără a da detalii, el a mai declarat că Herman van Rompuy va lansa „o serie de iniţiative noi” pentru Moldova.