La 70 de ani de la Pogromul de la Iași: (In)cultură și politică.
Cultură și politică: 70 de ani de la Pogromul de la Iași
Your browser doesn’t support HTML5
Cultură și politică: 70 de ani de la Pogromul de la Iași
In 1903 după un celebru și de tristă amintire Pogrom împotriva evreilor de la Chișinău, în cursul căruia au fost omorîte 49 de persoane, rănite alte peste 500 și jefuite cîteva mii de case și magazine, Leon Tolstoi, binecunoscutul scriitor rus, declara public:
„Am simțit nu numai un sentiment de milă pentru victimele nevinovate ale bestialității, ci și un sentiment de uimire pentru gradul de îndobitocire a acestor creștini fățarnici și un dezgust fără margini și cea mai profundă scîrbă pentru oamenii așa-ziși culți care ațîță masa. Am fost, însă, îngrozit mai ales de instigatorul măcelului, de guvernul nostru, de preoțimea lui care prostește și fanatizează oamenii, de banda avidă de jafuri a funcționarilor săi. Violențele de la Chișinău sînt o urmare directă a minciunii și violenței exercitate cu atîta persistență de către guvernul rusesc”.
In pogromul declanșat la Iași, la ordinul lui Ion Antonescu,
exact cu 70 de ani în urmă, la 29 iunie 1941, numărul victimelor sălbăticiei era estimat la peste 14 mii de morți, dar, practic, nici o voce a conștiinței nu s-a auzit pentru a condamna ororile petrecute. Nu se aude nici pînă astăzi...
Păstrez în bibliotecă o carte rară, practic uitată, publicată în 1947, în care, pe parcursul a 150 de pagini, publicistul I. Ludo făcea o paralelă între pogromul și evenimentele ulterioare lui de la Chișinău, în epocă țaristă, și cel de la
Iași, și din nou desfășurările ulterioare. O carte, intitulată simplu „Din ordinul cui?”, în parte sursă istorică, fiindcă readuce în lumină diverse documente de epocă, în parte un pamflet neiertător la adresa călăilor și a celor care, în 1947, negau orice responsabilitate și amînau parcă sine die procesul ce fusese intentat vinovaților imediat după încheierea războiului.
„Ce s-a făcut, în genere, cu toți civilii și militarii care au prădat și ucis înainte de pogrom, în timpul pogromului, pe străzi, la chestură, în gara Iași, în vagoane, la Podu Iloaiei și Tg. Frumos? Sînt mulți - prea mulți criminali? Dar victime sînt mai puține? Și vina a cui e? A «impresiilor»? A «ambianței»? A «deformărilor vizuale»? A «normativelor»? Sau poate o fi a evreilor?” - scria I. Ludo, utilizînd între ghilimele terminologia din documentele oficiale antonesciene.
„Știm că azi, mai mult ca oricînd, lumea nu ne iubește. Și mai știm și de ce nu ne iubește: fiindcă trăim. Fiindcă am scăpat! [...] Dar ce au toate acestea de-a face cu justiția? Ce legătură poate fi între sentimentele «ambianței» care regretă că «execuția» n-a fost făcută «într-un stil mai mare»
și datoria justiției de a face lumină. [...] Justiției îi cerem numai justiție. Justiție nu pentru a da satisfacție evreilor, ci pentru însuși prestigiul unei justiții cu adevărat democratice, care este datoare să arate mulțimilor că dreptatea în Țara Românească nu mai este un instrument la îndemîna unor privilegiați care pînă mai ieri, dispuneau de viața și avutul evreilor... Justiția are ea, cea dintîi, grija să se inspire din principiile de dreptate și egalitate care stau la temelia democrației.”
Nu căutați „Din ordinul cui?”. După știința mea nu a fost niciodată reeditată. Este adevărat, sesiunile științifice dedicate Pogromului de la Iași se succed cu regularitate în fiecare an, cu participarea unor universitari și, din ce în ce mai puțini, azi foarte bătrîni supraviețuitori. Se succed parcă într-o atmosferă de tăcere vinovată și de ignorare aproape totală din partea presei.
Așa s-a petrecut și anul acesta, cînd la Iași a mai avut loc o sesiune internațională științifică despre care am aflat grație unui... blog. Iar celor cîțiva supraviețuitori le-au fost acordate decorații, „decorații peste orori”, cum titra „Ziarul de Iași”, anunțînd că au fost făcuți și „cetățeni de onoare”, dar că „în ciuda amplorii sale, tragicul eveniment nu este nicăieri pomenit în programa școlară.”