Vladimir Ogryzko cere o reacţie fermă Kievului şi comunităţii internaţionale la declaraţiile lui Traian Băsescu

Fostul ministru de externe al Ucrainei, Vladimir Ogryzko a criticat ministerul de externe de la Kiev că nu a reacţionat eficient şi rapid faţă de recentele declaraţii ale preşedintelui României Traian Băsescu, care a spus că ar fi procedat la fel ca mareşalul Ion Antonescu în 1941 în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Fostul ministru de externe ucrainean a solicitat o reacţie fermă nu numai din partea autorităţilor de la Kiev, dar şi din partea comunităţii internaţionale pentru că parte din teritoriul ocupat atunci de trupele romaneşti este teritoriu ucrainean. Domnul Ogryzko a calificat declaraţiile preşedintelui României drept „neprieteneşti” şi „ sincer provocatoare”. In 1941 România era aliată a Germaniei hitleriste. Declaraţiile preşedintelui României au fost calificate de ministerul rus de externe drept „revoltătoare” şi „o tentativă de a justifica agresiunea fascistă”.