Apel al președintelui Obama adresat Congresului american pentru a se ajunge la un acord asupra reducerii deficitului bugetar

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a cerut încă o dată congresmanilor să facă ceva „important” pentru a micşora deficitul bugetar al ţării. Mesajul a fost transmis într-un interviu cu publicaţia USA Today, pe fundalul neajungerii la o înţelegere între democraţi şi republicani despre ridicarea plafonului de îndatorare a Statelor Unite. Democraţii susţin mărirea taxelor, o variantă respinsă de republicanii din opoziţie. Dacă pînă la 2 august nu se ajunge la nici o înţelegere, guvernul american nu va putea să plătească salariile şi pensiile. Instituţiile financiare internaţionale au avertizat că o astfel de eventualitate ar duce Statele Unite într-o recesiune majoră şi ar avea impact asupra pieţelor financiare ale lumii.