O săptămână în imagini: 13-19 August 2011

Ofițeri de securitate israelieni la un post de control din apropiere de Tzihor, aproximativ 60 km depărtare de stațiunea Eilat de la Marea Roşie; Şapte persoane au fost ucise joi în sudul Israelului în trei atacuri de-a lungul graniței israelo-egiptene, puse de israelieni pe seama militanților din Gaza. Foto: Ronen Zvulun pentru Reuters

Imaginea unor turişti reflectată într-o baltă, în apropiere de fortăreața Petru şi Pavel de la St.Petersburg în Rusia. Mii de turişti vizitează acest punct de atracție, care a fost garnizoana oraşului şi închisoarea unde au fost închişi deținuți politici de rang înalt. A fost şi ultimul refugiu al țarilor Rusiei. Foto: Alexandru Demianciuk pentru Reuters

Credincioşi primind binecuvîntarea unui preot ortodox la Minsk, în Belarus, în timpul sărbătorii Schimbarea la Faţă. Credincioşii aduc fructe la biserică pentru a fi binecuvântate. Foto: Vasili Fedosenko pentru Reuters

Susținători ai fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko strigă şi aruncă ouă la fostul preşedinte ucrainean Viktor Iuşcenko, după ce acesta a depus mărturie la tribunal împotriva fostei sale aliate în timpul Revoluției Portocalii din 2004. Foto: Efrem Luikațky pentru AP

Premierul rus Vladimir Putin (dreapta), prim-vice-premierul Sergei Ivanov (stânga), şi generalul Alexander Zelin la show-ul aviatic şi spațial internațional MAKS-2011 care a avut loc la Jukovski, în apropiere de Moscova. Foto Mihail Metzel pentru AP

Cântăreț rock americano-armean în concert la Erevan. Tankian, vocalistul trupei System of a Down, a spus că autoritățile armene trebuie să întărească domnia legii şi să combată corupția pentru a rezolva principalele probleme ale țării. Foto: Photolur

Fostul preşedinte egiptean Josni Mubarak pe o targă în timpul unei noi şedințe a procesului în care e acuzat de corupție şi complicitate la uciderea unor protestatari în timpul revoltei egiptene. Foto: Televiziunea egipteană

Localnici curățând o moschee după un atentat terorist sinucigaş, care a ucis 43 de persoane şi a rănit altele mai mult de o sută, în oraşul pakistanez Jamrud, dupa tradiționala rugăciune de vineri. Foto: A. Majeed pentru AFP

Vicepreşedintele american Joe Biden ia prânzul într-un restaurant din Bejing. China a fost prima şi cea mai importantă etapă a turneului pe care Biden îl face în mai multe țări din Asia. Foto: Ng Han Guan for Reuters