Serbia insistă să-și păstreze o anumită prezență în nordul fostei sale provincii Kosovo

Guvernul Serbiei a insistat astăzi că-și va păstra o anumită prezență în nordul fostei sale provincii Kosovo. Ministrul pentru Kosovo din guvernul de la Belgrad Goran Bogdanovic a declarat agenției de știri Beta că acceptarea condițiilor puse țării sale de Uniunea Europeană ar echivala cu recunoașterea separării kosovarilor. Marți cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus la Belgrad că Serbia trebuie să-și îmbunătățească relațiile cu Kosovo dacă dorește să primească anul acesta statutul de candidată pentru aderarea la UE. Serbia nu recunoaște noul stat și menține structuri administrative paralele în nordul fostei sale provincii, locuit mai ales de etnici sârbi.